Luca 11
EVANGHELIA DUPĂ LUCA. CAPITOLUL 11.
1 Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui.”
2 El le-a zis: „Când vă rugați, să ziceți: Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.
3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;
4 și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.”
5 Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, și se duce la el la miezul nopții, și-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini,
6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, și n-am ce-i pune înainte;”
7 și dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini”, –
8 vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie.
9 De aceea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da: căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide.
10 Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.
11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește?
12 Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?
13 Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
14 Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieșit dracul, mutul a grăit, și noroadele s-au mirat.
15 Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”
16 Alții, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.
17 Isus le-a cunoscut gândurile, și le-a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei, este pustiită; și o casă dezbinată împotriva ei, se prăbușește peste alta.
18 Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuși, cum va dăinui împărăția lui, fiindcă ziceți că Eu scot dracii cu Beelzebul?
19 Și dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea ei înșiși vor fi judecătorii voștri.
20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu a ajuns până la voi.
21 Când omul cel tare și bine înarmat își păzește casa, averile îi sunt la adăpost.
22 Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el și-l biruiește, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, și împarte prăzile luate de la el.
23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine, risipește.
24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, și caută odihnă. Fiindcă n-o găsește, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.”
25 Și când vine, o găsește măturată și împodobită.
26 Atunci se duce de mai ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se așează în ea, și starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
27 Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod și-a ridicat glasul și a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat, și de țâțele pe care le-ai supt!”
28 Și El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, și-L păzesc!”
29 Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.
30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot așa și Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.
31 Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecății, alături de bărbații acestui neam, și-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
32 Bărbații din Ninive se vor scula, în ziua judecății, alături de neamul acesta, și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona.
33 Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță; ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.
34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.
35 Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întuneric.
36 Așa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”
37 Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat și a șezut la masă.
38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz.
39 Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire și de răutate.
40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a făcut și pe cea dinăuntru?
41 Dați mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, și atunci toate vă vor fi curate.
42 Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din rută și din toate zarzavaturile, și dați uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute!
43 Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblați după scaunele dintâi la sinagogi, și vă place să vă facă lumea plecăciuni prin piețe!
44 Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele, care nu se văd, și peste care oamenii umblă fără să știe.”
45 Unul din învățătorii Legii a luat cuvântul, și I-a zis: „Învățătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăști și pe noi.”
46 „Vai și de voi, învățători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneți pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeți de ele.
47 Vai de voi! Pentru că voi zidiți mormintele proorocilor, pe care i-au ucis părinții voștri.
48 Prin aceasta mărturisiți că încuviințați faptele părinților voștri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiți mormintele.
49 De aceea Înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite prooroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor prigoni,
50 ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor proorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:
51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar și Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!
52 Vai de voi, învățători ai Legii! Pentru că voi ați pus mâna pe cheia cunoștinței: nici voi n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-ați împiedicat să intre.”
53 După ce a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L pună la strâmtoare, și să-L facă să vorbească despre multe lucruri;
54 I-au întins astfel lațuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.