Proverbe 23
PROVERBELE (PILDELE) LUI SOLOMON. CAPITOLUL 23.
1 Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte:
2 pune-ți un cuțit în gât, dacă ești prea lacom.
3 Nu pofti mâncările lui alese, căci sunt o hrană înșelătoare.
4 Nu te chinui ca să te îmbogățești, nu-ți pune priceperea în aceasta.
5 Abia ți-ai aruncat ochii spre ea și nu mai este; căci bogăția își face aripi, și, ca vulturul, își ia zborul spre ceruri.
6 Nu mânca pâinea celui pizmaș, și nu pofti mâncările lui alese,
7 căci el este ca unul care își face socotelile în suflet. „Mănâncă și bea”, îți va zice el; dar inima lui nu este cu tine.
8 Bucata pe care ai mâncat-o, o vei vărsa, și cuvintele plăcute pe care le vei spune, sunt pierdute.
9 Nu vorbi la urechea celui nebun, căci el nesocotește cuvintele tale înțelepte.
10 Nu muta hotarul văduvei, și nu intra în ogorul orfanilor,
11 căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta.
12 Deschide-ți inima la învățătură, și urechile la cuvintele științei.
13 Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
14 Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din locuința morților.
15 Fiule, dacă-ți va fi inima înțeleaptă, inima mea se va bucura;
16 și lăuntrul meu se va veseli, când buzele tale vor spune ce este bine.
17 Să nu-ți pizmuiască inima pe cei păcătoși, ci să aibă totdeauna frică de Domnul;
18 căci este o răsplată, și nu ți se va tăia nădejdea.
19 Ascultă, fiule, și fii înțelept; îndreaptă-ți inima pe calea cea dreaptă.
20 Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibează cu carne.
21 Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te face să porți zdrențe.
22 Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, și nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit.
23 Cumpără adevărul, și nu-l vinde, și înțelepciunea, învățătura și priceperea.
24 Tatăl celui neprihănit se veselește, și cel ce dă naștere unui înțelept se bucură.
25 Să se bucure tatăl tău și mama ta, să se veselească cea care te-a născut.
26 Fiule, dă-mi inima ta, și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.
27 Căci curva este o groapă adâncă, și străina o fântână strâmtă.
28 Ea pândește ca un hoț, și mărește între oameni numărul celor stricați.
29 Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roșii?
30 Ale celor ce întârzie la vin, și se duc să golească paharul cu vin amestecat.
31 Nu te uita la vin când curge roșu și face mărgăritare în pahar; el alunecă ușor,
32 dar pe urmă ca un șarpe mușcă și înțeapă ca un basilisc.
33 Ochii ți se vor uita după femeile altora, și inima îți va vorbi prostii.
34 Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.
35 „M-a lovit... dar nu mă doare!... M-a bătut... dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”