Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Proverbe 30

PROVERBELE (PILDELE) LUI SOLOMON. CAPITOLUL 30.

 1  Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele înțelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel și pentru Ucal.

 2  Negreșit, sunt mai prost decât oricine, și n-am pricepere de om.

 3  N-am învățat înțelepciunea, și nu cunosc știința sfinților.

 4  Cine s-a suit la ceruri, și cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numește el, și cum cheamă pe fiul său? Știi tu lucrul acesta? –

 5  Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.

 6  N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, și să fii găsit mincinos. –

 7  Două lucruri Îți cer; nu mi le opri, înainte de moarte!

 8  Depărtează de la mine neadevărul și cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie.

 9  Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine, și să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, și să iau în deșert Numele Dumnezeului Meu. –

 10  Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui, ca să nu te blesteme și să te faci vinovat. –

 11  Este un neam de oameni care blestemă pe tatăl său, și nu binecuvântează pe mamă-sa.

 12  Este un neam de oameni care se crede curat, și totuși, nu este spălat de întinăciunea lui.

 13  Este un neam de oameni ai căror ochi sunt trufași, și care își țin pleoapele sus.

 14  Este un neam de oameni, ai căror dinți sunt niște săbii, și ale căror măsele sunt niște cuțite, ca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ, și pe cei lipsiți dintre oameni. –

 15  Lipitoarea are două fete: „Dă! dă!” Trei lucruri sunt nesățioase, patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!”,

 16  și anume: locuința morților, femeia stearpă, pământul, care nu este sătul de apă, și focul, care nu zice niciodată: „Destul!” –

 17  Pe ochiul care își bate joc de tatăl său, și nesocotește ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu, și îl vor mânca puii de vultur. –

 18  Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele, și chiar patru pe care nu le pot pricepe:

 19  urma vulturului pe cer, urma șarpelui pe stâncă, urma corăbiei în mijlocul mării, și urma omului la o fată.

 20  Tot așa este și calea femeii preacurve: ea mănâncă, și se șterge la gură, și apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” –

 21  Trei lucruri fac să se răscoale o țară, și patru lucruri nu le poate suferi:

 22  un rob, care a început să împărățească, un nebun, care are pâine din belșug,

 23  o femeie disprețuită care se mărită, și o roabă care moștenește pe stăpână-sa. –

 24  Patru vietăți sunt mai mici pe pământ, și totuși din cele mai înțelepte:

 25  furnicile, care nu sunt un popor tare, dar își pregătesc hrana vara,

 26  șoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar își așează locuința în stânci;

 27  lăcustele n-au împărat, și totuși pornesc toate în cete;

 28  păianjenul îl poți prinde cu mâinile, și se găsește totuși în casele împăraților.

 29  Trei ființe au o ținută frumoasă, și patru au mers măreț:

 30  leul, viteazul dobitoacelor, care nu se dă înapoi dinaintea nimănui,

 31  calul închingat gata, și țapul; și împăratul, căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă. –

 32  Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie, și dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură:

 33  căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge, și stoarcerea mâniei dă certuri.