Psalmul 144
Un psalm al lui David.
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie,
2 Binefăcătorul meu și Cetățuia mea, Turnul meu de scăpare și Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
3 Doamne, ce este omul, ca să iei cunoștință de el, fiul omului ca să iei seama la el?
4 Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Pleacă cerurile, Doamne, și coboară-Te! Atinge munții, ca să fumege!
6 Fulgeră, și risipește pe vrăjmașii mei! Aruncă-Ți săgețile, și pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ți mâinile de sus, izbăvește-mă și scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
9 Dumnezeule, Îți voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.
10 Tu, care dai împăraților biruința, care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David,
11 izbăvește-mă și scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!...
12 Fiii noștri sunt ca niște odrasle, care cresc în tinerețea lor; fetele noastre ca niște stâlpi săpați frumos, care fac podoaba caselor împărătești.
13 Grânarele noastre sunt pline, și gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulțesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
14 vițelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun țipăt în ulițele noastre!
15 Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!