Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 18

Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia, când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor săi și din mâna lui Saul. El a zis:

 1  „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

 2  Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, și întăritura mea!

 3  Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!” și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.

 4  Mă înconjuraseră legăturile morții, și mă îngroziseră râurile pieirii;

 5  mă înfășuraseră legăturile mormântului, și mă prinseseră lațurile morții.

 6  Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și am strigat către Dumnezeul meu: din locașul Lui, El mi-a auzit glasul, și strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.

 7  Atunci s-a sguduit pământul și s-a cutremurat, temeliile munților s-au mișcat, și s-au clătinat, pentru că El se mâniase.

 8  Din nările Lui se ridica fum, și un foc mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țâșneau din ea.

 9  A plecat cerurile, și S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.

 10  Călărea pe un heruvim, și zbura, venea plutind pe aripile vântului.

 11  Întunericul Și-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau niște ape întunecoase și nori negri.

 12  Din strălucirea, care se răsfrângea înaintea Lui, ieșeau nori, care aruncau grindină și cărbuni de foc.

 13  Domnul a tunat în ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul, cu grindină și cărbuni de foc.

 14  A aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei, a înmulțit loviturile trăsnetului și i-a pus pe fugă.

 15  Atunci s-a văzut albia apelor, și s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.

 16  El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

 17  m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei, care erau mai tari decât mine.

 18  Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.

 19  El m-a scos la loc larg, și m-a scăpat, pentru că mă iubește.

 20  Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăția mâinilor mele:

 21  căci am păzit căile Domnului, și n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.

 22  Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, și nu m-am depărtat de la legile Lui.

 23  Am fost fără vină față de El, și m-am păzit de fărădelegea mea.

 24  De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Lui.

 25  Cu cel bun Tu Te arăți bun, cu omul neprihănit Te arăți neprihănit;

 26  cu cel curat Te arăți curat, și cu cel stricat Te porți după stricăciunea lui.

 27  Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și smerești privirile trufașe.

 28  Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.

 29  Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.

 30  Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toți cei ce aleargă la El.

 31  Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

 32  Dumnezeu mă încinge cu putere, și mă povățuiește pe calea cea dreaptă.

 33  El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, și mă așează pe înălțimile mele

 34  El îmi deprinde mâinile la luptă, așa că brațele mele întind arcul de aramă.

 35  Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijinește, și îndurarea Ta mă face mare.

 36  Tu lărgești drumul sub pașii mei, și nu-mi alunecă gleznele.

 37  Urmăresc pe vrăjmașii mei, îi ajung, și nu mă întorc până nu-i nimicesc.

 38  Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad sub picioarele mele.

 39  Tu mă încingi cu putere pentru luptă, și răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.

 40  Tu faci pe vrăjmașii mei să dea dosul înaintea mea, și eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.

 41  Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!

 42  Îi pisez ca praful, pe care-l ia vântul, îi calc în picioare ca noroiul de pe ulițe.

 43  Tu mă scapi din neînțelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor, pe care nu-l cunoașteam, îmi este supus.

 44  El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului mă lingușesc.

 45  Fiilor străinului li se moaie inima de mine, și ies tremurând din cetățuile lor.

 46  Trăiască Domnul, și binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,

 47  Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele,

 48  și mă izbăvește de vrăjmașii mei! Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.

 49  De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău.

 50  El dă mari izbăviri împăratului Său, și dă îndurare unsului Său: lui David, și seminței lui, pe vecie.