1  Ascultați lucrul acesta, toate popoarele, luați aminte, toți locuitorii lumii:

 2  mici și mari, bogați și săraci!

 3  Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte, și inima mea are gânduri pline de judecată.

 4  Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul arfei.

 5  Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?

 6  Ei se încred în avuțiile lor, și se fălesc cu bogăția lor cea mare.

 7  Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării.

 8  Răscumpărarea sufletului lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată.

 9  Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.

 10  Da, îl vor vedea: căci înțelepții mor, nebunul și prostul deopotrivă pier, și lasă altora avuțiile lor.

 11  Ei își închipuie că veșnice le vor fi casele, că locuințele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la țări întregi.

 12  Dar omul pus în cinste nu dăinuiește, ci este ca dobitoacele care se taie.

 13  Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum și cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. –

 14  Sunt duși ca o turmă în locuința morților, îi paște moartea, și în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumusețea, și locuința morților le este locașul.

 15  Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuința morților, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. –

 16  Nu te teme când se îmbogățește cineva, și când i se înmulțesc vistieriile casei;

 17  căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.

 18  Să se tot creadă omul fericit în viață, să se tot laude cu bucuriile pe care și le face,

 19  căci tot în locuința părinților săi va merge, și nu va mai vedea lumina niciodată.

 20  Omul pus în cinste, și fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.