1  Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăștiat, și Te-ai mâniat: ridică-ne iarăși!

 2  Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!

 3  Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorțire.

 4  Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalțe spre biruința adevărului. –

 5  Pentru ca prea iubiții Tăi să fie izbăviți, scapă-ne prin dreapta Ta, și ascultă-ne!

 6  Dumnezeu a zis în sfințenia Lui: „Voi ieși biruitor, voi împărți Sihemul, și voi măsura valea Sucot.

 7  Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire:

 8  Moab este ligheanul în care Mă spăl: peste Edom Îmi arunc încălțămintea: țara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!” –

 9  Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?

 10  Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, și nu mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre?

 11  Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.

 12  Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.