1  Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.

 2  Totuși, era să mi se îndoaie piciorul, și erau să-mi alunece pașii!

 3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți, când vedeam fericirea celor răi.

 4  Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, și trupul le este încărcat de grăsime.

 5  N-au parte de suferințele omenești, și nu sunt loviți ca ceilalți oameni.

 6  De aceea mândria le slujește ca salbă, și asuprirea este haina care-i învelește.

 7  Li se bulbucă ochii de grăsime, și au mai mult decât le-ar dori inima.

 8  Râd, și vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,

 9  își înalță gura până la ceruri, și limba le cutreieră pământul.

 10  De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,

 11  și zice: „Ce ar putea să știe Dumnezeu, și ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”

 12  Așa sunt cei răi: totdeauna fericiți, și își măresc bogățiile.

 13  Degeaba dar mi-am curățit eu inima, și mi-am spălat mâinile în nevinovăție:

 14  căci în fiecare zi sunt lovit, și în toate diminețile sunt pedepsit.

 15  Dacă aș zice: „Vreau să vorbesc ca ei,” iată că n-aș fi credincios neamului copiilor Tăi.

 16  M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,

 17  până ce am intrat în sfântul locaș al lui Dumnezeu, și am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.

 18  Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, și-i arunci în prăpăd.

 19  Cum sunt nimiciți într-o clipă! Sunt pierduți, prăpădiți printr-un sfârșit năpraznic.

 20  Ca un vis la deșteptare, așa le lepezi chipul, Doamne, la deșteptarea Ta!

 21  Când mi se amăra inima, și mă simțeam străpuns în măruntaie,

 22  eram prost și fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

 23  Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;

 24  mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

 25  Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.

 26  Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.

 27  Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimicești pe toți cei ce-Ți sunt necredincioși.

 28  Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.