Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 83

O cântare. Un psalm al lui Asaf.

 1  Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea, și nu Te odihni, Dumnezeule!

 2  Căci iată că vrăjmașii Tăi se frământă, și cei ce Te urăsc înalță capul.

 3  Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău, și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiți de Tine.

 4  „Veniți,” zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”

 5  Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:

 6  corturile lui Edom și ismaeliții, Moabul și hagareniții,

 7  Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului.

 8  Asiria se unește și ea cu ei, și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot. – (Oprire)

 9  Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison,

 10  care au fost nimiciți la En-Dor, și au ajuns un gunoi pentru îngrășarea pământului.

 11  Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb și Zeeb, și tuturor domnilor lor ca lui Zebah și Țalmuna!

 12  Căci ei zic: „Să punem mâna pe locuințele lui Dumnezeu!”

 13  Dumnezeule, fă-i ca vârtejul de praf, ca paiul luat de vânt,

 14  ca focul care arde pădurea, și ca flacăra, care aprinde munții!

 15  Urmărește-i astfel cu furtuna Ta, și bagă groaza în ei cu vijelia Ta!

 16  Acoperă-le fața de rușine, ca să caute Numele Tău, Doamne!

 17  Să fie rușinați și îngroziți pe vecie, să le roșească obrazul de rușine și să piară!

 18  Ca să știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu ești Cel Prea Înalt pe tot pământul.