1  Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor!

 2  Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!

 3  Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde își pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!

 4  Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. –

 5  Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea.

 6  Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.

 7  Ei merg din putere în putere, și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

 8  Doamne, Dumnezeul oștirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! – (Oprire)

 9  Tu, care ești scutul nostru, vezi, Dumnezeule, și privește fața unsului Tău!

 10  Căci mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății!

 11  Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.

 12  Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!