Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 92

Un psalm. O cântare pentru ziua Sabatului.

 1  Frumos este să lăudăm pe Domnul, și să mărim Numele Tău, Prea Înalte,

 2  să vestim dimineața bunătatea Ta, și noaptea credincioșia Ta,

 3  cu instrumentul cu zece coarde și cu alăuta, în sunetele arfei.

 4  Căci Tu mă înveșelești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.

 5  Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, și cât de adânci sunt gândurile Tale!

 6  Omul prost nu cunoaște lucrul acesta, și cel nebun nu ia seama la el.

 7  Dacă cei răi înverzesc ca iarba, și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie.

 8  Dar Tu, Doamne, ești înalțat în veci de veci!

 9  Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată vrăjmașii Tăi pier: toți cei ce fac răul sunt risipiți.

 10  Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, și m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.

 11  Ochiul meu își vede împlinită dorința față de vrăjmașii mei, și urechea mea aude împlinirea dorinței mele față de potrivnicii mei cei răi.

 12  Cel fără prihană înverzește ca finicul, și crește ca cedrul din Liban.

 13  Cei sădiți în Casa Domnului, înverzesc în curțile Dumnezeului nostru.

 14  Ei aduc roade și la bătrânețe, sunt plini de suc și verzi,

 15  ca să arate că Domnul este drept, El Stânca mea, în care nu este nelegiuire.