Zaharia 3
1 El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască.
2 Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?”
3 Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului.
4 Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, și te îmbrac cu haine de sărbătoare!”
5 Eu am zis: „Să i se pună pe cap o mitră curată!” Și i-au pus o mitră curată pe cap, și l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo.
6 Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire:
7 „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și Casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele, și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.
8 Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă, care stau înaintea ta – căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. – Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.
9 Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sunt îndreptați șapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oștirilor; și într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea țării acesteia.
10 În ziua aceea, – zice Domnul oștirilor, – vă veți pofti unii pe alții sub viță și sub smochin.”