Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Zaharia 9

 1  Iată proorocia, Cuvântul Domnului despre țara Hadrac; și va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor și peste toate semințiile lui Israel.

 2  El se oprește și peste Hamat, care se mărginește cu Damascul, peste Tir și Sidon, cu toată înțelepciunea lor!

 3  Tirul și-a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, și aur ca noroiul de pe ulițe.

 4  Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare, și el însuși va fi ars cu foc.

 5  Ascalonul va vedea lucrul acesta, și se va teme; Gaza de asemenea, și o va apuca un puternic cutremur; Ecronul de asemenea, căci nădejdea lui va fi dată de rușine; va pieri împăratul din Gaza, și Ascalonul nu va mai fi locuit.

 6  Străinul se va așeza în Asdod, și voi frânge mândria filistenilor.

 7  Îi voi scoate sângele din gură, și urâciunile idolești dintre dinți, ca să fie și el o rămășiță pentru Dumnezeul nostru, și să fie ca o căpetenie din Iuda, și Ecronul ca Iebusiții.

 8  Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oștiri, împotriva celor ce se duc și vin, și nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.

 9  Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.

 10  Voi nimici carele de război din Efraim, și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti nemurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.

 11  Însă, cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinșii tăi de război din groapa în care nu este apă.

 12  Întoarceți-vă la cetățuie, prinși de război plini de nădejde! O spun și astăzi, că îți voi întoarce îndoit!

 13  Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, și iau pe Efraim ca săgeată și voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!

 14  Dar Domnul Se va arăta deasupra lor, și săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiță, și va înainta vijelia de la miazăzi.

 15  Domnul oștirilor îi va ocroti, și vor mânca, și vor zdrobi pietrele de praștie, vor bea, vor face gălăgie ca amețiți de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca și colțurile altarului.

 16  Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărătești, care vor străluci în țara Sa!

 17  O! Cât sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoși! Grâul va veseli pe tineri, și mustul pe fete.