Hula
„Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată... nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” Ce este hula împotriva Duhului Sfânt?
În Biblie, hula înseamnă ocară, blestem împotriva lui Dumnezeu.
Uneori, hula este pe față, ca de pildă atunci când, pe vremea lui Moise, un om a blestemat† Numele Domnului și a fost ucis cu pietre.
Alteori, hula nu este pe față, dar tot hulă este. De pildă, dacă păcătuiește cineva cu voie†, hulește pe Domnul. Aceasta pentru că păcatul cu voie este ca o înfruntare adusă lui Dumnezeu. Nu însă și dacă cineva păcătuiește mânat de un duh rău, deși n-ar fi vrut, dar n-a putut să se împotrivească duhului aceluia, iar apoi se pocăiește.
Și tot hulă este, chiar dacă nu pe față, atunci când omul înfruntă adevărul Domnului, când acesta este evident. De pildă, ce putea fi mai evident decât că Moise este alesul lui Dumnezeu? După tot ce făcuse Moise? Și totuși, Core† și ceilalți răsculați s-au ridicat împotriva lui. Moise a spus, atunci, că dacă pământul îi va înghiți de vii†, atunci se va ști că au hulit. Hula aceasta a fost împotriva adevărului (că Moise este omul lui Dumnezeu), dar tot hulă este. Vom vedea, mai jos, că hula aceasta este de fapt mai gravă decât orice alt fel de hulă.
Hula în Noul Testament
Și dacă vede cineva adevărul, și nu-i place, ba chiar vorbește împotriva lui, ca și cum n-ar fi adevărat, acela se cheamă că hulește împotriva Duhului Sfânt (care se mai numește Duhul Adevărului†), printr-o definiție nouă care ține de legământul cel nou prin Isus Hristos. Iată de ce:
Cărturarii Îl acuzau† că are duh necurat. Deși, El scotea dracii și ei nu puteau. Vedeau deci adevărul, ca și tot poporul care Îl urma. Și în fiecare zi făcea lucruri pe care oamenii nu pot să la facă (doar Dumnezeu poate). Dar nu! adevărul nu mai contează: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”† Recunoșteau deci că scoate dracii (n-ar fi avut cum altfel), și, deși ei nu puteau să o facă, Îl acuzau de Beelzebul. Să vezi adevărul cu ochii tăi și să te lupți împotriva lui. Aceasta este, în definiția lui Isus Hristos, hula împotriva Duhului Sfânt. Pentru că Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, și cine se luptă să răpună adevărul hulește pe Duhul Adevărului.
31 De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
32 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. †
Aceasta pentru că orice vorbire poate fi corectată, dar nu și cea împotriva adevărului. Ce ar mai rămâne din toate lucrurile dacă ar fi permis ca adevărul să fie nămolit în minciună? Ce ar mai rămâne din scripturi, dacă n-ar fi păstrate imaculate? Ei bine, Dumnezeu a făcut ca adevărul să rămână curat, iar cel ce se ridică împotriva adevărului să nu poată fi iertat. Este un Duh de la Dumnezeu, care se mai numește și Duhul Adevărului. Minciuna însă are picioare scurte, cum bine spune o zicală românească.
Hulesc ei, cât e ziua de lungă
Să remarcăm că „oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat” – așa cum încearcă unii să raționeze împotriva Lui; și mulți sunt cei care o fac. Mai mult, „orice hulă” va fi iertată. Aceasta ca să nu ne închipuim că nu mai sunt și altfel de hule. Oamenii hulesc împotriva Domnului în zilele noastre frecvent, tot timpul. Și vor fi iertați, dacă se pocăiesc.
Nu și-ar fi închipuit nimeni, în vechime, că oamenii vor ajunge să spună „O, g*sh!” sau „Ge*!”, care vin de la cuvinte ca God sau Jesus, profanându-le, într-o îndrăzneală de neimaginat împotriva Aceluia care, cu doar o generație sau două înainte era Dumnezeul lor. S-ar zice, doar n-o să spun „O, God!”, ce eu sunt ca ăia, religioșii... N-o să mai amintim alte zicale, mai spurcate ca acestea, de nu poate scrisul să le îndure, care fac parte din limba zilelor noastre în mod intrinsec, de îți vine să-ți astupi urechile. Sunt acestea hule? Cu siguranță. Așa și în multe alte feluri, oamenii hulesc cât e ziua de lungă. Oare când se va umple paharul spurcăciunilor?
Însă hula împotriva Duhului Adevărului nu va fi iertată. Omul este atunci însemnat cu fierul roșu† și nu se mai poate întoarce. În clipa în care adevărul este dat pe față... omul viclean, căruia nu-i convine, n-ar trebui să i se împotrivească cu argumentele vicleniei sale, să nu hulească împotriva Duhului Adevărului – că e pericol mare. De viclenie te mai vindecă Dumnezeu, dar dacă ești însemnat nu mai e cale de întoarcere.
Mincinoșii
Unii s-au obișnuit să mintă, de le-a intrat în sânge. Și te mint în față, știind ei bine că mint. S-ar zice oare că în felul acesta se spurcă? Cu siguranță, și Isus confirmă:
18 ...ce iese din gură, vine din inimă, și aceea spurcă pe om.
19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.
20 Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.” †
„Are un duh necurat”
Vom relua din Evanghelia după Marcu tema aceasta, a păcatului care nu se iartă, să nu scăpăm ceva ce n-am înțeles:
29 „...oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veșnic.”
30 Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” †
Se va grăbi cineva să ne contrazică. Vezi? Pentru că au zis „are un duh necurat”, de aceea li s-a spus că hulesc pe Duhul!
Și totuși, nu. Ci pentru că au zis „are un duh necurat”, sfidând adevărul. Oare doar aceia au spus astfel de cuvinte? Le-au spus și alții, și chiar Domnul, în mod îndreptățit. Să ne fie oare teamă să spunem că are cineva duh rău, când chiar are, și suntem încredințați de lucrul acesta? În nici un caz: e dreptul tău să vorbești adevărul. Ba chiar vei avea o comoară în cer!
„Păcatul vostru rămâne”
Isus însuși vorbește de păcatul care rămâne, chiar atunci când nu spune nimeni „are un duh necurat”:
24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos.”
25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd.”
26 Iarăși l-au întrebat: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?”
27 „Acum v-am spus,” le-a răspuns el, „și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!”
28 Ei l-au ocărât, și i-au zis: „Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
29 Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu știm de unde este.”
30 „Aici este mirarea,” le-a răspuns omul acela, „că voi nu știți de unde este, și totuși, El mi-a deschis ochii.
31 Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.
33 Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
34 „Tu ești născut cu totul în păcat,” i-au răspuns ei, „și vrei să ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară.
35 Isus a auzit că l-au dat afară; și, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
36 El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?”
37 „L-ai și văzut,” i-a zis Isus, „și cel care vorbește cu tine, Acela este.”
38 „Cred, Doamne,” I-a zis el; și I s-a închinat.
39 Apoi Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, și cei ce văd, să ajungă orbi.”
40 Unii din fariseii care erau lângă el, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi și noi orbi!”
41 „Dacă ați fi orbi,” le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat; dar acum ziceți: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.” †
Vedeau bine că Isus este de la Dumnezeu, și I se puneau împotrivă („omul acesta este un păcătos”), sfidând adevărul, de aceea păcatul lor rămâne, chiar dacă nu-L acuzau direct de duh necurat. „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat,” (versetul 41) dar așa vedeți adevărul („de când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”), și vă împotriviți lui, adevărului; de aceea, păcatul vostru rămâne.
Atunci când vede cineva bine ce e adevărat, adică de la Duhul lui Dumnezeu, dar nu îi convine, are alte interese, dacă omul acela viclean calcă în picioare adevărul, acela se cheamă că a hulit pe Duhul și nu va fi iertat. Core și răsculații nu l-au acuzat pe Moise nici măcar că ar avea duh rău, dar au vrut să-l dea jos, când știau bine adevărul, că e omul Domnului. Ar fi fost prea de tot să nu știe, după tot ce făcuse Moise. Și au fost îngropați de vii. O asemenea pedeapsă este ca o prefigurare în Vechiul Testament a celor ce ne vor fi lămurite, și împlinite, de Hristos mai târziu. Vechiul Testament în sine este ca o umbrㆠa celor duhovnicești și adevărate, descoperite nouă în Noul Testament.
Atenție aici: unii spun, în interesul lor, că dacă vorbește cineva cu autoritatea Duhului – pe care și-au dat-o singuri – să nu ai ceva împotrivă, că hulești. Astfel, ce înseamnă hula împotriva Duhului devine neclar, că nu mai depinde de adevăr, ci de ce pretinde unul sau altul. Adevărul însă e verificabil. Fraților, dacă vede cineva adevărul, a văzut pe Duhul Adevărului. De cine să se teamă? Să vorbească adevărul, și va avea o comoarㆠîn cer. Și nu te teme, omule: dacă ești încredințat, vorbește! Iar dacă ai greșit în vorbire, pocăiește-te înaintea Lui și vei fi iertat. Cine vorbește din încredințare nu hulește, ci vorbește dintr-o inimă curată. Și chiar dacă ar fi să greșească, nu-i nimic, va fi iertat, doar oameni suntem iar nu desăvârșiți. Vă îndemn așadar, fraților, vorbiți! Și, după scripturi, toți† să proorociți! (Tot așa, scrieți-ne și nouă aici la Bisarc, când aveți lumină de sus. Mare bucurie, când vine ceva de la sfinți!)
Iată păcatul care rămâne, când omul sfidează adevărul:
24 Dacă n-aș fi făcut între ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au și văzut, și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu.
...
26 Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. †
Așadar, au văzut adevărul, dar i-a deranjat și L-au urât. Să nu fi văzut adevărul, n-ar avea păcat. Dar așa, păcatul lor rămâne.
Așadar, „dacă n-aș fi făcut între ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat,” adică să nu fi văzut adevărul, n-ar avea păcat.
Cu alte cuvinte, să fi zis iudeii „are un duh necurat” fără să fi văzut lucrările Lui, adică să fi zis „are un duh necurat” fără să fi văzut adevărul, n-ar avea păcat. Dar l-au văzut, adevărul, lucrarea lui Isus Hristos, și atunci păcatul lor rămâne.
Și nu numai că l-au văzut, dar l-au văzut de nenumărate ori. Numai că nu le-a fost pe plac, oricât de adevărat era, și au vorbit împotriva adevărului, acuzând de duh necurat. De aceea Domnul spune că au hulit împotriva Duhului Sfânt, și nu vor fi iertați nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Să nu-și închipuie cineva că cel întors la Hristos și născut din nou nu poate păcătui. Ba chiar poate face un păcat care nu se poate ierta, caz în care va muri duhovnicește:
16 Dacă vede cineva pe fratele său săvârșind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; și Dumnezeu îi va da viața, pentru cei ce n-au săvârșit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
17 Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat, care nu duce la moarte.
18 Știm că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzește, și cel rău nu se atinge de el. †
Deci se poate ca păcatul unui om să ducă la moarte. Care moarte*? Cea duhovnicească, pentru că noul legământ nu pedepsește cu moartea trupească pe nimeni niciodată – doar în vechiul legământ, și acolo ca o prefigurare a morții duhovnicești. Știm că moartea trupească nu are pentru noi nicio semnificație* în ce privește viața veșnică. Dar dacă omul acela moare duhovnicește, vom înțelege că a fost șters din carte. Acestea sunt însă anomalii în biserică, de aceea ar trebui să fie excepția, nu regula.
De aceea și spune Ioan chiar aici, în versetul 18, că „oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește”, să ne putem reveni din amărăciune și să pricepem că așa ne vrea Dumnezeu: să nu păcătuim deloc. Ba chiar, Isus Hristos ne păzește, să nu alunecăm în păcat și să ne pierdem viața.
Desigur, orice nelegiuire este păcat (versetul 17), adică se pedepsește† cu moartea, afară doar de nelegiuirea pe care a spălat-o Isus. Noi însă n-ar trebui să ne pierdem în cele lumești, să cădem sub pedeapsă, ci să ne temem, pentru că Domnul așa ne vrea: „oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește”. Noi ne trăim viața cu sprijin de la Domnul (versetul 18), pentru că nu suntem încă desăvârșiți.
Păcatul acela de neiertat (care duce la moarte) de care vorbește Ioan apostolul aici va putea fi acum privit în lumina cuvintelor lui Isus (de mai sus) și înțeles ca hulă la adresa Duhului Adevărului. În plus, mai spune apostolul un cuvânt aspru ca o sabie ascuțită:
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate... †
În privințele acestea cel puțin, lucrurile ne-au fost făcute limpezi. În alte privințe, poate să înțelegem mai puțin.
Legea și Duhul Adevărului
Isus era acuzat că hulește: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, și pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu.”† Și ce-i drept, după lege, era hulă. Dar după Duh, era adevărat. Și adevărul acesta le era atestat sub ochii lor, în fiecare zi.
Iată-i deci pe iudei, acuzându-L, după Lege, că hulește†; și iată–L pe Isus, Domnul, care ne învață ce este hula; și iată Duhul Adevărului, care mărturisește† despre Isus Hristos! Pentru că în Duhul suntem fiecare, și Îl înțelegem. Cum au ajuns ei să hulească, tocmai ei care-L acuzau de hulă! Cu adevărat, începătoare† sunt învățăturile Legii, avea dreptate apostolul. Cât de frumos este adevărul legământului cel nou, „nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viața.”†
Frica de adevăr
Noi trăim într-o lume în care neadevărul, interesele meschine și viclenia sunt atât de obișnuite, și chiar încurajate în afacerile democrației și în treburile oamenilor de fiecare zi. De aceea credința creștină e privită de unii ca fiindu-le cel mai mare dușman. Pentru că adevărul este ce urăsc ei mai mult. Când e dat pe față, îi rănește cumplit.
Concluzie
Când omul vede cu ochii sfințenia și adevărul, și totuși acuză de duh necurat, hulește pe Duhul Adevărului.
Omul care vede adevărul sfânt cu ochii, dar i se opune, și insultă pe Dumnezeu, hulește pe Duhul.
Când omul vede cu ochii sfințenia și adevărul, și totuși în viclenia lui se luptă să răpună adevărul, hulește pe Duhul Adevărului.
Cine are pe Duhul Adevărului, temelia vieții lui de acum va fi adevărul. Ceea ce înseamnă că va avea parte de dușmani mereu, pentru că mincinosul este dușman celui care vorbește adevărat. Chiar și din partea unora apropiați. Lucruri ca acestea aduc mari dureri sufletești, dar aceștia care trăiesc în adevăr, ei vor fi mângâiați†, și orice lacrimă va fi ștearsㆠdin ochii lor.
Ce avem noi de făcut, aici pe lumea aceasta, este să trăim în adevăr, cu orice preț. Și adevărul este acesta: Isus Hristos, Cuvântul, învățăturile și Duhul Lui. „Eu sunt calea, adevărul și viața,”† adică nu vom putea găsi adevărul altundeva, ci doar în Hristos, în învățăturile și în Duhul Lui.
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆