Mireasa Domnului și căsătoria oamenilor
Căsătoria pe pământ ne este la îndemână ca să pricepem mai bine Mireasa Mielului ca taină.
Biserica este mireasa lui Hristos:
2 ...v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
9 ...„Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” †
Despre lucrurile cerești nu ne este dat să știm noi bine aici pe pământ. Ce ar putea să însemne „mireasa” acolo în ceruri? În desăvârșirea celor dumnezeiești, va însemna ce i-a fost pregătit de la început. Dar știm ce înseamnă „mireasa” aici pe pământ. Și ar trebui să ne fie de ajutor, pentru că despre căsătorie ni se spun lucrurile în detaliu, ceea ce ar trebui să ne fie de învățătură și în ce privește mireasa Domnului. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al celor sfinte:
4 ...„Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască,
5 și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup”?
6 Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
...
9 ...vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.”
15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. †
Cei doi sunt un singur trup, și ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă, și în ce privește căsătoria oamenilor, și în ce privește mireasa Domnului. Afară de pricină de curvie, ceea ce, duhovnicește, înseamnă așa:
9 V-am scris în epistola mea să n-aveți nicio legătură cu curvarii. –
10 Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreți, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume.
11 Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. †
Aceștia sunt „curvarii”, în sens duhovnicesc, de care Domnul se desparte. Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă, „afară de pricină de curvie” (versetul 9). Când cineva s-a făcut „curvar”, omul acela el însuși s-a făcut așa, adică a curvit dându-se cu lumea aceasta. Domnul doar ne spusese dinainte ce avea să se întâmple (versetul 9). Nu înseamnă că l-a pierdut Hristos, ci că s-a dus el însuși.
Nevasta cuiva din biserică preacurvise. Atunci omul acela a divorțat. Pentru un asemenea fapt, ceilalți l-au ostracizat. Cine era vinovat? Să vedem:
15 Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
16 Nu știți că cine se lipește de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.
...
19 Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? †
— Ai divorțat!
— Dar dacă omul se spurcă ducându-se la o curvă, cum atunci când propria nevastă a preacurvit? Nu trebuia să divorțez?
— Ba du-te și stai în ultima bancă!
Mânia în biserică era mare. Dar cine era vinovat? El, divorțatul, sau celelalte nouăzeci și nouă de oi neprihănite? Cuvântul „divorțat” stârnește pe unii, dar iată că uneori poate să însemne om neprihănit.
Un pastor tânăr povestea de la amvon următoarea întâmplare:
Un om credincios s-a dus la o curvă. Apoi l-au apucat remușcările. Când s-a uitat în oglindă, iată că părul îi albise de tot. Aceasta este necredința! Dacă ar fi crezut numai că Isus ne iartă! Credința noastră este în El, care ne iartă! Aceasta este credința!
S-ar zice că pocăința omului aceluia i-a displăcut tânărului pastor. E adevărat că Isus ne iartă, pentru lucrul acesta S-a jertfit. Și noi luăm iertarea Lui, oferită oricărui om, prin credință. Totuși, iertarea aceasta nu este frâu liber la păcat. Pocăința unui om căruia i-a căzut cerul în cap nu este de disprețuit. Mai bine să ne pocăim de păcate, cu cerul și pământul, decât „credința” nebună dintr-un păcat în altul, care duce drept în iad.
Acum, să ne uităm la versetul 15. Desfacerea aceasta a căsătoriei nu este păcat. Omului îi este îngăduit să se despartă de nevastă atunci când ea vrea să plece. Suntem chemați să trăim în pace. La fel, în ce privește Mireasa lui Hristos. Dacă cineva căzut de la credință, „vrea să se despartă, să se despartă”, nu este legat. Adică dacă cineva se duce cu lumea, nu înseamnă că l-a pierdut Hristos, ci că s-a dus el însuși:
10 ...Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit... †
Dima nu era un orișicine. Ci apare în Col. 4 și Filim. 1, ca tovarăș al lui Pavel.
19 ...să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință.
20 Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească. †
Multe păcate am făcut și eu, cel care vă scrie aici. Dar m-a iertat Dumnezeu, ca pe o stârpitură, în mila Lui, de nici nu pot să-mi închipui cum I-a fost așa de milă... Și nu mai vreau să păcătuiesc deloc, niciodată.
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆